Ne uităm pe noi înșine pentru a deveni puternici dar cele mai frumoase momente în viață sunt exact acelea în care ne simțim vulnerabili. Mintea noastră s-a obișnuit să pună bariere și să construiască ziduri în jurul unor gânduri, emoții, experiențe sensibile și semnificative pentru noi.
E atât de important să fim într-o armonie cu sufletul nostru încât nu ne dăm seama de asta decât atunci când îl simțim gol, atunci când îl pierdem, atunci când am rămas dezbrăcați de tot ce am însemnat noi vreodată.
Golul interior este o emoție pe care nici măcar nu o putem defini clar, pare ceva inexistent și totuși atunci când apare ne copleșește profund. Tocmai faptul că este abstract ne face să îl considerăm neimportant pentru noi atunci când apare, pentru că de multe ori, trece de unul singur. Problema este când persistă prea mult timp sau când această emoție devine greu de tolerat.
Alteori pleacă și revine atât de des încât simți și durere și fericire în același timp, de parcă ceva se zbate în interiorul tău ca să iasă la suprafață, de parcă ai trăit atâtea zile într-o realitate himeră din care nu știi cum să evadezi. De multe ori când ni se întâmplă ceva, bun sau rău, credem că trăim într-o poveste, că totul e ireal, când de fapt totul stă exact invers, exact aceste lucruri reprezintă realitatea, tot ce era înainte era construit de creierul nostru într-o poveste inventată care mai devreme sau mai târziu ne-a trezit la adevărata realitate, cea pe care am ascuns-o și de care ne-am ferit.
Nevoia de a umple acest gol arată că el există!
Și poți să-l umpli cu orice dorești însă ORICE îți poate aduce și mai multă goliciune…
Nicoleta Bodan 