Deși crezi că ai totul sub control, uneori habar nu ai ce faci. Nu știi încotro te îndrepți, nu știi de ce simți ceea ce simți și ce e corect să simți sau nu. Dacă aveai impresia că îți cunoști exact drumul, că totul va fi așa cum îți dorești și că nimic nu ar putea merge prost, viața e acolo ca să îți dea încă o lecție. Singurul profesor care nu iartă niciodată. Dacă ai învățat lecția, vei trece la următoarea, dacă nu, vei repeta aceeași lecție la nesfârșit.
Te simți singură, deconectată de tine și de ceilalți. Te hrănești cu
firimituri de atenție, iubire, emoție, fericire, neînțelegând de fapt că cel flămând este sufletul tău. De dragul de a primii câte puțin, accepți orice.
Ești în continuarea unui sens al vieții, după care alergi ca o disperată de când te știi, însă el ți se arată doar atunci când ai răbdare, curaj, voință, iar tu, nu mai ai. Ești blocată în același loc, cu aceeași oameni, cu aceleași obiceiuri, cu același comportament, cu aceeași doză de neîmplinire sufletească. Așa că alergi cu disperare, de fiecare dată mai goală, mai rătăcită, mai singură, mai umilă, căutând un singur loc, cel în care să te simți “acasă”. Dar nu știi unde să-l găsești, ești și mai rătăcită doar când auzi cuvântul “acasă”. Așa că rămâi în același loc.
Stresată, nefericită, agitată în permanent. Vrei să clădești fericirea pe nefericire. Îți este frică. Nu îți găsești chemarea și nu știi încotro s-o iei. Nu mai știi ce e iubirea, cum se simte sau cum se dăruiește, poate n-ai simțit-o nici când erai copilă, cum să reușiți apoi să te iubești pe tine? Nu știi să trăiești adevărat când de atâția ani trăiești în minciună. Trăim după legile fundamentale ale altora, nu după cele alea noastre și ne-am construit după modelul văzut acasă sau după viețile altora.
Fragment din jurnal.
Nicoleta Bodan 